Restructurăm infrastructura
din Sectorul 1, stradă cu stradă
În cazul lucrărilor de modernizare care necesită intervenții complexe- inclusiv realizarea de lucrări pentru introducerea rețelelor de apă/canal se realizează un proiect de Hotărâre de Consiliu Local, care este introdus pe ordinea de zi a Consiliului Local Sector 1.
Pentru ca un proiect să poată fi supus votului consilierilor locali, specialiștii Direcției de Investiții trebuie să elaboreze mai multe documente:
Și în cazul în care se decide doar repararea și reabilitarea arterei, fără a se face lucrări de profunzime, demararea lucrărilor ajunge tot pe masa consilierilor locali. Motivul: cheltuielile cu aceste lucrări trebuie prevăzute în bugetul Sectorului 1 pe anul în curs sau într-una din rectificările bugetare care sunt supuse, la rândul lor, dezbaterii și aprobării Consiliului Local.
Întreaga procedură poate dura între 2 luni și 1 an, în funcție de complexitatea realității din teren:
În anul 2022, a fost semnat un acord cadru în baza căruia administrația locală urmează să efectueze reparații, să reabiliteze și să modernizeze aproximativ 1.000 de străzi aflate în administrarea Primăriei Sectorului 1. Vorbim de cel mai amplu program de reabilitare a infrastructurii rutiere din istoria Sectorului 1.
Pentru că suntem o administrație transparentă și consultativă, vrem să aflăm opinia dumneavoastră. În cazul în care considerați că strada pe care locuiți trebuie să fie reabilitată cu prioritate, vă adresăm rugămintea să ne trimiteți fotografii cu starea în care se află aceasta și pentru a le analiza și stabili planul de intervenție.
Bună ziua , îmi puteți spune care ar fi termenul maxim de eliberare al autorizației de construire ?
Bună ziua! În momentul de față, pentru strada Dumitru Iordan se așteaptă eliberarea Autorizației de Construire. O zi frumoasă!
Bună ziua , aveți un update privind situația străzii Dumitru Iordan ?
Bună ziua! În acest moment, investiția din Strada Dumitru Iordan a fost aprobată în Consiliul Local și urmează ca lucrările să fie demarate în cel mai scurt timp. O zi frumoasă!
Buna ziua ,în ce stadiu se află strada Dumitru Iordan, stiu ca a fost aprobată în consiliu local, dar care este situația avizelor ,cand estimati ca incep lucrarea???.ps: v.am atasat si cateva poze ps2: a se vede si gunoiul !